Mihai Morar: ”Plăcerea mea nevinovată este cafeaua!”

Publicat: 22 oct. 2017, 16:05 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Mihai Morar: ”Plăcerea mea nevinovată este cafeaua!”

Iubitor al licorii negre, simplă și aromată, Mihai Morar se deschide ca o adevărată enciclopedie atunci când vorbește despre cafea.

”Dragostea pentru cafea s-a născut în liceu, când fugeam, în pauza mare, cu fetele la o cafea și mai rămâneam câteo oră, două după, pentru că ne plăcea să stăm de vorbă, la barul de vizavi de liceu. Era o cafea proastă, dar fetele erau bune!”, își amintește omul de radio despre vremurile petrecute în Baia Mare, orașul natal.

”În fiecare zi, mă trezesc la 6 dimineața, trec prin baie și cât sunt acolo, mi se încălzește expressorul. Când ies din baie, îmi râșnesc cafeaua și am fix 15 minute de stat cu mine, până plec la radio. Totul este pe minute. Cafeaua este plăcerea mea nevinovată. Nu există studiu care să fi demonstrat până în momentul acesta că un anumit număr de cafele ar fi dăunător pentru om. Nu sunt de acord cu cei care spun că dacă bei cafea te trezești, te energizezi. Știu doar că aceasta are o grămadă de alte beneficii!”, ne-a declarat, în exclusivitate, Mihai Morar.

Și… totul vine de la socializare. ”Eu am o relație specială cu oamenii și cred că oamenii pot dezvolta o relație specială cu alți oameni, având două cafele între ei. Cafeaua despre asta este… Despre socializare, cea mai mai legătură dintre oameni!”, conchide prezentatorul tv.

 

Publicat: 22 oct. 2017, 16:05 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă
×